Ciuhandu a anunţat că nu mai candidează la Primăria Timişoarei. Îl lasă pe Orza. Aşadar, Robu a rămas favorit. Atât.
Sursă poză Ciuhandu, sursă poză Robu
Ciuhandu a anunţat că nu mai candidează la Primăria Timişoarei. Îl lasă pe Orza. Aşadar, Robu a rămas favorit. Atât.
Sursă poză Ciuhandu, sursă poză Robu
El e Cosmin, ea e Florina. Sunt de şapte ani împreună şi urmează să îşi pună pirostriile anul acesta. El s-a inspirat din celebrul filmuleţ în care Matt o cere în căsătorie pe Ginny şi a recreat scena la Timişoara. Ce a ieşit puteţi vedea mai jos. Florina a spus da. Casă de piatră!
Mai multe pe tion.ro. Între timp cei doi şi-au făcut şi pagină de Facebook.
După cum vă povesteam săptămâna trecută, la Timişoara a avut loc în week-end un maraton de ateliere marca incubator107. Mai mulţi tineri din Bucureşti au venit pe meleaguri bănăţene să îşi împartă frăţeşte cunoştinţele, pe principiul că oriunde, oricine poate învăţa pe oricine orice. Şi acum aşteptăm ca ideea să fie preluată şi de cineva de aici, ca să mai avem parte de ateliere incubatoriceşti şi pe viitor.
Până atunci, e musai să vă povestesc că m-am conversat niţel cu Doriana, una dintrele fetele care au susţinut ateliere la Timişoara, aflată pentru prima dată pe aici. Şi m-am bucurat tare când mi-a mărturisit că îi place în Timişoara – îi plac parcurile şi spaţiile verzi, care sunt mai multe de cât se aştepta şi îi plac străzile noastre, care sunt mai late şi te lasă să respiri. Frumos
Cafékultour – săptămâna cafenelelor, la a opta ediţie în acest an, este un eveniment
organizat în parteneriat de către Institutul francez si Centrul Cultural German din
Timisoara. Este întâlnirea anuală festivă a tinerei creaţii contemporane în cafenele,
baruri, librării si alte locuri din oras destinate convivialităţii.
Cafékultour este dovada vie a dorinţei de a promova diversitatea culturilor, variatele forme de expresie si de a pune în valoare tinerii creatori contemporani. Săptămâna
cafenelelor a devenit un pretext de întâlnire, indispensabilă vieţii culturale a publicului timisorean. Această serie de manifestări s-a născut din lipsa spaţiilor culturale alternative din oras, motiv pentru care organizatorii săi au stabilit barurile si cafenelele ca loc de întâlnire cu publicul tânăr si deschis faţă de noile forme de expresie culturală si artistică.Si în acest an Cafékultour si-a propus să cucerească inimile participanţilor si să ofere de-a lungul celor 6 seri un program cultural variat, care promovează arta tânără în
diferitele ei forme: film, luterie si concert din legume, scurt-metraje, muzică, teatru, dans… O săptămână culturală plasată sub semnul originalităţii, al diversităţii locurilor si
formelor de expresie artistică, o alternativă originală pentru difuzarea si promovarea culturilor emergente în spaţiul urban!
Programul evenimentelor sună tare bine:
Timişoara îşi propune să devină un oraş de referinţă pentru Europa artelor. Teatrul Naţional susţine acest efort prin evenimente de calitate şi o ofertă bogată care se adresează în primul rând comunităţii.
Cu un line-up care se diversifică de la an la an, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) construieşte o tradiţie – o sărbătorire a Timişoarei prin artă. În acest spirit, seduşi de povestea unui oraş al întâlnilor dintre culturi, tot mai mulţi oameni de teatru din întreaga lume găsesc la Timişoara un spaţiu de dialog.
În cifre, tabloul ediţiei 2012 arată în felul următor:
Dacă vreţi să fiţi la curent cu noutăţi şi programul spectacolelor click aici. Prima parte aici.
Centrul Cultural German Timişoara, lectoratul DAAD din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi librăria Cărtureşti ne invită joi, 19 aprilie, la ora 18.30, la ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy, la proiecţia filmului Wolke 9 (2008), în regia lui Andreas Dresen.
Inge se îndreaptă spre vârsta de 70 de ani şi este căsătorită de treizeci de ani cu Werner, acesta fiind mai în vârstă decât ea. Căsnicia lor este rutinată, dar înca stabilă. Cei doi încă îşi continuă viaţa amoroasă şi sunt fericiţi. Ea este croitoreasă, iar el este profesor ieşit la pensie, care şi-a făcut un hobby din pasiunea pentru locomotive. Atunci când Inge îi modifică o pereche de pantaloni lui Karl, un bărbat şi mai în vârstă decât aceasta, cei doi încep o relaţie. Iniţial ea incearcă să nu se lase dusă de val, pentru a nu-şi pune căsnicia în pericol, dar nu poate rezista tentaţiei. După ce îi mărturiseşte fiicei sale, Petra, cele întâmplate, urmează sfatul acesteia, de a ascunde adevărul faţă de Werner, însă Inge nu rezistă mult şi recunoaşte iubirea faţă de celălalt bărbat. Se iscă o ceartă, iar Inge se mută la Karl.
Seria de filme germane continuă:
Proiecţiile au loc din două în două săptămâni, întotdeauna joia, de la ora 18.30, la ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy. Toate filmele sunt prezentate în limba germană, cu subtitrare în limba engleză. Intrarea este liberă.
Caravana incubator107 ajunge la Timişoara. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toţi cei care vor să înveţe un lucru nou, în mod gratuit, o pot face în 21-22 aprilie, în Cuib D’Arte şi Scârţ Loc Lejer, unde organizatorii au pus la cale un mataron de ateliere care mai de care mai interesante.
Incubator107 susţine ideea că oriunde, oricine poate învăţa pe oricine orice. La sfârşit de săptămână vin la Timişoara să-i cunoaştem, să vedem ce şi cum, dar şi să lanseze o provocare pentru timişoreni: dacă vrei să duci mai departe spiritul incubator107, ai un grup de prieten sau un ONG şi crezi că ai scânteia incubatoricească în suflet, poţi apoi să te înscrii on-line în concurs până pe 20 mai, în baza unui formular. Caravana va reveni în Timișoara pe 9-10 iunie, pentru ca finaliștii concursului să impresioneze cu propriul maraton lor de ateliere. Atunci va fi anunţat şi grupul câştigător, care va reprezenta spiritul incubator107 pe meleaguri timişorene.
De la organizatori citire:
Lăsăm poezia și-o spunem pe-aia dreaptă – habar nu ai ce-i un incubator107. Hai să te dumirim. În ianuarie, i-am dumirit pe cei din Iași – uite-așa a fost, în februarie pe cei din
Cluj, cam așa!La Timișoara venim să te luăm prin învăluire, în uichendul 21-22 aprilie, în Cuib d’Arte și Scârț loc lejer, să înțelegi pe pielea ta. Te lăsăm paf cu un maraton de ateliere: înveți să jonglezi, să improvizezi, să bați un step și să calci o cămașă, hai să experimentăm și ce-ar fi să avem toți mobilă din carton? Bașca, concert Late Summer în Cuib d’Arte!
incubator107 – l-ai văzut, l-ai plăcut, un concurs e de trecut! Dacă ai un grup de prieteni sau un ONG și sunteți convinși că e nevoie de un incubator în Timișoara, înscrie-te în
concurs până pe 20 mai și completează oracolul caravanei.Proba de foc îți cere un maraton de ateliere! Pe 9-10 iunie venim năvală cu juriul peste tine, te iscodim, te hărțuim și spunem tare: ești sau nu ești tu cel care? Tu ești!
Te inițiem, te testăm, te găzduim la noi, te punem la treabă, te punem la tablă, te aplaudăm, ne bucurăm, creștem, creștem, creștem. Nu-i de glumit, pe 1 iulie ești gata de piuit!
Programul, mai jos. Cu cine ne vedem în week-end în Cuib şi la Scârtz?